Radu Vasile

Senior Art Director

Sub pleoapele mele soarele se da in spectacol, magician alchimist aruncand fulgere de aur. Scapate printre lamele jaluzelelor, razele de lumina mangaie corpurile pierdute printre haine si cearceafuri. Simt caldura ametita de somn curgand peste mine, tremurata, lichida, vie. Deschid ochii si e vara. Atunci ma loveste, dintr-o data, fericirea de dimineata, simpla si nebuna, felul acela de fericire al copiilor care sar din pat pentru ca viata e o joaca. Nu pot sa scap de senzatia ca totul, dar absolut totul, este foarte, foarte bine! Ma asez la masa cu o foaie de hartie in fata si o cana de cafea calda langa mine. Trebuie sa scriu un text despre Roddia dar gandurile imi zboara aiurea, la miros de iarba si desene. Ciudat sa ne para rau ca nu mai suntem copii: in primul rand pentru ca poti sa redevii jucaus, tacanit, ingenuu, de fiecare data cand ti-o doresti iar pe urma... pentru ca ai dreptul sa bei cafea! Sa fii mare e minunat, doar ca nu te gandesti prea des la asta, sau te gandesti prost, pana strici totul. Sa fii mare inseamna sa-ti faci propriile jucarii, sa te duci singur unde vrei, sa ai banii tai si, desigur, sa faci lucrurile din filme la care nu aveai voie sa te uiti cand erai mic. Nu stiu cati oameni se joaca de-a viata, prea putini, banuiesc, dar este exact ce lipseste, joaca si magia care-ti permit sa-i faci pe ceilalti fericiti. In timp ce ma gandesc la Roddia, nu-mi pot lua gandul de la ideea de joaca. Adica, depre asta e vorba, nu? Mi se pare ca nu m-as potrivi intr-un loc unde scopul este sa sperii sau sa-i faci pe oameni sa planga. Mai bine ii iei la joaca, te strambi, glumesti, spui povesti, orice-ti trece prin cap pana cand cei din jurul tau incep sa bata din palme, sa cante sau sa rada cu tine! Secretul este sa nu dai bucuria pe obligatii. Eu desenez, scriu, beau cafea si ma joc, iar la finalul zilei vad ca am reusit lucruri frumoase... e magic!

© 2018 Roddia